Lansare de carte: sânge-mă, autor Corina Daşoveanu

Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, din Slatina, va găzdui, vineri, 13 martie 2020, începând cu ora 18:00, lansarea cărţii de poezie intitulată sânge-mă, autor Corina Daşoveanu – profesor de limba și literarura română, poet şi actor, apărută la Editura Hoffman, 2020, cu o prefaţă semnată de prof. C. Voinescu.

Afis Lansare Sange ma

Invitați:

-  Prof. C. Voinescu

-  Valeru Ciurea

Volume de poezii anterioare ale Corinei Daşoveanu:

  • îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar, Editura Rafet, 2017, prefață de Daniel Dăian, portret de scriitor semnat de Florin Dochia;
  • antifericire cu aripi, Editura Eurostampa, 2018, prefață de Eugen Pohonțu, portret de scriitor semnat de Daniel Dăian, Eugen Matzota.

Premii literare obţinute de autoare:

- Premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie "Ion Stratan", 27 mai 2017, secțiunea debut (premiul I neacordat);

- Premiul „Victor Frunză” la Festivalul International de Creație Literară „Titel Constantinescu”, editia a X-a, în colaborare cu Editura Rafet, 2 septembrie 2017, cu publicarea volumului îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar;

- Premiul I la Concursul Național al volumelor de debut "Poezia - oglinda sufletului", ediția a IV-a, în colaborare cu Editura Eurostampa, 8 iunie 2018, cu publicarea volumului antifericire cu aripi.

- Marele Trofeu, la Concursul Național de Poezie "Ion Stratan", 5 octombrie 2019.

Grupaje de poezii publicate de autoare în revistele literare:

Hyperion, Oltart, Sintagme literare, ALTculture, Banchetul, Revista Nouă, Urmuz, Literatura, Tecuciul literar-artistic, Ante Portas, Poezii Diaspora, Bel-Esprit, eCreator, Boema, Parnas XXI, Cafeneaua Literară, Logos și agape, Meridian Cultural Românesc.