Spectacol de teatru, online: „Neguţătorul din Veneţia”, de William Shakespeare

Spectacol de teatru, online: „Neguţătorul din Veneţia”, de William Shakespeare

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” continuă seria activităților culturale, organizate în cadrul proiectului „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!”.

Afis Negutatorul din Venetia

Următorul spectacol este „Neguțătorul din Veneția”, spectacol pus în scena pe data de 16 decembrie 1998, în regia marelui Andrei Șerban.

Piesa „Neguțătorul din Veneția” a fost scrisă de William Shakespeare, la finalul secolului al XVI-lea, dar are o tematică de actualitate. Piesa abordează lupta dintre cămătarie și prietenie, dintre răzbunare și iertare, vorbind despre bani, lăcomie, dragoste, tensiuni și discriminare. „Neguțătorul din Veneția” a adus în dramaturgia universală personaje fascinanante și a fost jucată pe scenele din întreaga lume.

Spectacolul va putea fi vizionat, în premieră pentru publicul din România luni, 6 aprilie 2020, începând cu ora 20.00, pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și pe contul de youtube – Biblioteca Aman, la aceeași oră, precum și marți, 7 aprilie 2020, începând cu ora 11.00, pe pagina de facebook a Muzeului Cărții și Exilului Românesc.