„Blaga – Goethe”, afinităţi elective

A apărut cartea „Blaga – Goethe”, afinităţi elective, a sciitorului gorjean Zenovie Cârlugea, la Fundaţia-Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2020, prefaţată chiar de autor.

zevcar

Sunt, îndeobște, recunoscute atât admirația și prețuirea lui Lucian Blaga față de poetul și gânditorul din Weimar, precum și unele afine structurări catalitice în alcătuirea portretului cultural-artistic și în emergența ideatică a spiritului blagian.

Reper ineluctabil al universalității creatoare, Goethe nu putea rămâne nici pentru Lucian Blaga unul marginal ori lipsit de interes. Descoperindu-l, cu fascinație, de timpuriu, Blaga avea să se reîntâlnească, în bogata lui experiență de viață și culturală, destul de frecvent, cu autorul lui Werther și Faust.  În momentul când și-a conștientizat propriu-i ideal de viață, apelul la spiritul tonic al operei goetheene venea de la sine, cristalizând mai apoi într-o estetică a năzuinței spre cunoaștere și absolut, care, dincolo de particularități motivante, exprima aceeași aventură faustică de profundă și mai largă deschidere ideatică, fie că e vorba de creația artistică (poezie, proză memorialistică, dramaturgie), fie că ne situăm în regimul meditației culturale și filosofice, plin de disocieri, antinomii, analogii, polarizări structurante…

Am urmărit, prin urmare, această tematică, de la primele ei semnalmente lecturale până la stadiul de structurare catalitică și cristalizare a operei în ansamblu. Ba mai mult, am radiografiat această admirabilă opțiune cu diferențierile ei specifice, până la încununarea cu impresionantă trudă a tălmăcirii lui Faust în limbajul poeticii blagiene. Este momentul care vine – potrivit consacratului dicton ovidian despre „finalul care încoronează opera” – să legitimeze o obsesie fundamentală a gândului creator și să rotunjească o mirabilă opțiune.

Dincolo, însă, de aceste „afinități elective” – ca să ne exprimăm cu sintagma ce individualizează, în cadrul operei lui Goethe, o importantă scriere  – , onto-poetica blagiană își are planurile ei de întâietăți, specificități și diferențiere, asigurându-i deopotrivă o inaugurală meditație cât și o indiscutabilă modernitate.

Apreciat drept „cea mai goetheană personalitate a literelor noastre” (Șt. Aug. Doinaș), Lucian Blaga reface, de fapt, pe cont propriu și într-o acută modernitate, această mare aventură a spiritului în noul context intelectual și artistic al secolului al XX-lea.

Dacă prima parte a lucrării noastre urmărește toate aceste raportări și interferențe la un anume „model spiritual” (de la care se revendică în principal vocația culturală și portretul psiho-artistic), a doua parte se structurează sub forma unui documentar istorico-literar privind „Dosarul Faust” (circumstanțele deciziei, problematica traducerii, raporturile cu oficialitățile culturale, ecourile și însemnătatea traducerii).

De la freamătul wertherian al tinereții estudiantine (1916-1920) până la „tulburările” sufletești și jarul jertfei pentru creație și întru revelare, iar de aici la olimpiana „armonizare a contradicțiilor” (Gilbert Girard) din ultima etapă a creației – este, de fapt, un drum important al devenirii ființiale și artistice, căruia nu-i rămân străine nici înălțimile montane scăldate în azur de cosmopee, nici reliefurile mai joase și orizontice cu freamătul imaginilor în ardoarea mistuitoare a pasiunilor, cu atât mai puțin senzația târzie de încenușare a unui suflet „ostenit ca drumul și uscat ca praful”…

Zenovie Cârlugea