Accident cu o victimă în comuna Osica de Sus

O tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, miercuri, după ce căruța în care se afla a fost implicată într-un accident rutier care avut loc în comuna Osica de Sus din județul Olt. 

masina politiei

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două vehicule, respectiv o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Fărcașele, județul Olt și un atelaj hipo condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Osica de Sus, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, o tânără, în vârsta de 20 de ani, care se afla în atelajul hipo, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul municipal Caracal.

Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoutilitarei, iar pentru conducătorul atelajului hipo aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.60% mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.